Iubirea acest joc perfid...

Nu de ceva vreme am avut impresia ca fiinta de langa mine e singura fiinta pe care o iubesc mai mult decat orice, am crezut fara dubii ca dragostea fata de ea va fi eterna si nimeni si nimic nu va sta in calea fericirii noastre.

M-am inselat amarnic crezand ca sunt cel mai norocos om de pe pamant care are langa el pe cea mai frumoasa, pe cea mai corecta si sensibila din lume fiinta.
Am gresit...am visat cu ochii deschisi, si mintea mi-a fost acoperita cu un val pe care n-am stiut sa il indepartez si ochii mei nu au vazut adevarul....adevarul care ne doare pe fiecare in parte atunci cand cel de langa tine iti jura credinta si te face de fiecare data sa tremuri de bucurie dar intr-un moment cand esti mai sigur pe ceea ce ai totul se prabuseste.
Tot ce credeai, tot ce simteai devin doar amintiri...amintiri care te napadesc si iti plange sufletul, amintiri care in acelasi timp dor si lasa rani adanci pe care numai timpul le poate vindeca.

Dar timpul este ireversibil, desi adanc in sufletul tau ai vrea sa intorci clepsidra cu nisip invers si sa il dai inapoim sa modifici curgerea lui, dar nu, nu se mai poate, totul e in zadar.

Carnea imi tremura si sufletul imi geme, de ce trebuie sa retraiesc toate amintirile, de ce nu le pot sterge cu buretele, de ce nu pot ierta , de ce mintea imi este tulbure...

Mi-am dorit un suflet cald, un suflet pereche, eram sigur ca il găsisem, dar sufletele nu pot ramane intr-un loc , dar eu raman...raman o amintire , o amintire frumoasa , o amintire care se va pierde asa cum am pierdut ce imi era mai de preţ...

P.S. Oare iubirea este efemeră ??? Pentru mine da....